5 august 2008 - Sectorul vitivinicol românesc, viabil abia peste... 3 decenii!

          Unul dintre sectoarele cu potenţial important de redresare - sectorul vitivinicol - se află în cădere liberă. Suprafeţele şi producţiile obţinute sunt de câţiva ani încoace în continuă scădere, faţă de sezonul 2003/2004, când acest sector începuse să se redreseze vizibil.
          Deşi prin reglementările europene sunt alocate fonduri substanţiale pentru restructurarea si reconversia viilor, pe baza unor măsuri de politică agricolă finalizate în luna aprilie 2008 în cadrul reformei pieţei vitivinicole, ritmul de susţinere a acestui sector de către actualul guvern este insuficient, ca să nu spun aproape nul.
          Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a publicat recent un anunţ din care rezultă că „a încheiat cu succes” plata sumei de 25 de milioane de euro pentru restructurarea şi reconversia a 4.022 de hectare, adică pentru 2,1% din totalul suprafaţei existente cu plantaţii pe rod.
          Printr-un proiect de hotărâre de guvern, aflat deocamdată în stadiul de avizare internă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi ia „angajamentul” că va susţine acest sector cu 42,1 milioane de euro anual, în perioada 2009-2013, ceea ce înseamnă că, având în vedere suma pe hectar cheltuită până acum, suprafaţa cu vii va fi reconvertită şi replantată cu viţă nobilă în … 30 de ani !
          Având în vedere această situaţie aberantă, solicit Guvernului regândirea urgentă a sistemului de finanţare pentru acest sector, prin mărirea sumei alocate anual la 50-60 de milioane de euro, astfel ca, până în anul 2013, să se finalizeze reconversia viilor hibride şi replantarea cu viţă nobilă, precum şi extinderea măsurilor şi acţiunilor de sprijin la toate cele 11 domenii prevăzute în Reglementarea (CE) nr. 479/2008, şi nu numai la 5 domenii câte sunt prevăzute în proiectul de hotărâre de guvern.

Senator ILIE SÂRBU
Vicepreşedinte PSD