24 septembrie 2008 - Ministerul Agriculturii nesocoteşte legea şi drepturile agricultorilor români

          Am aflat cu surprindere că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să încalce prevederile care au devenit obligatorii pentru Guvern, în urma adoptării moţiunii PSD pe agricultură.
          Prin moţiune, Senatul României a aprobat acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei/ha, indiferent de suprafaţă, pentru înfiinţarea culturilor agricole din toamna anului 2008, sprijin care ar trebui acordat cât mai repede, având în vedere că această campanie a început deja. 
          Cu toate acestea, din proiectul de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii, reiese că acesta intenţionează să nu respecte aplicarea celor stabilite de Senat, propunând acordarea unui ajutor de 200 de lei/ha pentru suprafeţe de până la 120 de hectare, ceea ce înseamnă finanţarea doar a 1,2 milioane de hectare din cele 2,7 milioane prevăzute a fi înfiinţate în aceasta toamnă.
          Reprezentanţii Ministerului Agriculturii ar trebui să ştie că în Uniunea Europeană subvenţiile nu sunt limitate la o anumită suprafaţă. În plus, aceştia ar trebui să încurajeze agricultorul român, prin solicitarea acordării de subvenţii cât mai apropiate de nivelul celor practicate în celelalte state ale Uniunii Europene.
          Atitudinea dispreţuitoare a Ministerului faţă de agricultorii români este revoltătoare, deoarece în loc să îi sprijine, acesta stabileşte subvenţiile în defavoarea lor, menţinând decalajul faţă de agricultorii europeni.
          În aceste condiţii, revolta şi dezamăgirea producătorilor agricoli nu poate surprinde pe nimeni, având în vedere că suma de 200 de lei/ha, prevăzută de minister, nu acoperă nici măcar necesarul de sămânţă pentru înfiinţarea culturilor de toamnă.
          Atenţionez pe această cale Guvernul, şi în special Ministerul Agriculturii, că aplicarea prevederilor moţiunii simple pe agricultură stabilite de Senat este obligatorie, şi solicit, în numele PSD şi al agricultorilor români, aplicarea de urgenţă a acestor prevederi.

Senator ILIE SÂRBU
Vicepreşedinte PSD