24 iunie 2008 - Acces egal la subvenţiile pentru toţi agricultorii europeni

          Un grup de state noi membre UE, printre care şi România, au solicitat în scris Comisiei Europene ca agricultorii lor să primească ajutoare europene egale cu cele acordate agricultorilor din ţările membre mai vechi ale Uniunii. "Ţinând cont că cererile consumatorilor privind agricultura sunt practic aceleaşi în toate statele membre UE, susţinem o abordare politică pentru alinierea în întreaga UE a plafoanelor pentru ajutorul direct", au afirmat statele semnatare ale scrisorii.
          Ajutoarele totale pentru întreaga producţie agricolă din cele 27 de state membre UE se ridică în prezent la peste 40 de miliarde de euro anual. Unui agricultor român îi revine în 2007 doar un nivel de 25% din subvenţia prevăzută pentru agricultorii din vechile state membre şi 30% în 2008, acesta crescând anual numai cu 5 procente pe un orizont temporal de 10 ani.
          În ciuda scepticismului manifestat de oficialii europeni referitor la aceste revendicări, suntem de părere că discrepanţele existente în cuantumul subvenţiilor sunt mult prea mari şi perioada prevăzută pentru nivelarea lor mult prea îndelungată.
         
Ideal ar fi să putem trăi momentul în care nu vor mai fi necesare subvenţiile. Însă, în contextul actualei crize mondiale a preţurilor alimentare, milităm pentru acordarea un ajutor egal cu cel din celelalte state membre ale UE, ajutor care ne-ar permite să investim în producţia agro-alimentară şi să îmbunătăţim aprovizionarea de pe piaţa internă.

                                                                      SENATOR ILIE SÂRBU
                                                                       SENATUL ROMANIEI